De unde ştim că pământul nu e infernul altei planete?
Omul este o inteligenţă la cheremul organelor sale.
Pacea înseamnă libertate înfăptuită, libertate şi în acelaşi timp
adevăr.
Am învăţat că nimic nu e simplu şi raţional, afară de ceea ce am
inventat noi înşine; cu cât cunoaştem mai mult, lumea devine mai fantastică.
Există un singur colţ din Univers pe care ştii sigur că-l poţi
face mai bun - şi acela eşti tu însuţi.
A trăi armonios reprezintă o chestiune de tact şi de
sensibilitate, de raţiune, echilibru şi permanentă remodelare, o aristocraţie a
moralităţii şi educaţiei. Dar aceasta e mult prea greu. E mai uşor să trăieşti
după reguli fixe, decât prin tact şi proprie judecată. O moralitate de fier nu
e admirabilă, dimpotrivă, e mărturia spaimei în faţa vieţii, a inabilităţii de
a te descurca. Într-un cuvânt, confuzie, slăbiciune de care ar trebui să ne fie
ruşine, nu să ne mândrim cu ea.
Faptele continuă să existe chiar atunci când sunt ignorate.
Secretul genialităţii stă în a conserva spiritul de copil până la
bătrâneţe, aceasta însemnând a nu pierde niciodată entuziazmul.
Cei mai mulţi oameni au o capacitate aproape infinită de a lua
lucrurile de bune.
Singurii oameni cu adevărat importanţi au murit.
A călători înseamnă a descoperi că toată lumea greşeşte cu privire
la alte ţări.
Castitatea este cea mai nefirească perversiune sexuală.
Cuvintele joacă un rol enorm în vieţile noastre şi de aceea merită
studiul cel mai aprofundat.
Sentimentele şi dorinţele cărora nu le dai atenţie mor curând de
inaniţie; pentru că atenţia conştientă este hrana şi substanţa lor.
Anumite caractere au darul de a steriliza o acţiune murdară, în
timp ce altele infectează până la cangrenă acţiuni care ar trebui considerate
curate.
Toate marile adevăruri sunt adevăruri evidente. Dar nu şi toate
adevărurile evidente sunt mari adevăruri.
Idealismul este nobila togă în care domnii politicieni îşi
înfăşoară dorinţa de putere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu