Luceafarul-Mihai Eminescu recita George Vraca
Asculta mai multe audio diverse
Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările
sâmbătă, 21 mai 2011
marți, 12 aprilie 2011
Poezii
ȋncantarea nopții
scăldată-n inele de-ntuneric
ȋncheie acest trist și ruginit solfegiu
al lumilor ce ne-mpânzesc
nu te uita printre cărările luminii
nu vei distinge
nici măcar o silabă de uimire
cerul se reduce la o pânză
ȋn care se făuresc
cele mai suave ȋnălțări
de Giafar
pentru Cosmina Larisa Dobrota
era o vreme
când ploaia lingea
obrazul tău lung
în miezul căruia
orice întâlnire
avea siluetă de poezie
astăzi
nimic şi nimeni
nu mai cere
o palmă
copacului
de Giafar
marți, 29 martie 2011
Jalal ad-Din Muhammad Rumi - Poezii
Intoxicat de iubire
Din cauza iubirii mi-am pierdut sobrietatea!
Sunt ametit de nebunia dragostei!
In aceasta ceata, am devenit un strain
fata de mine insumi.
Sunt atat de imbatat ( de extazul iubirii ) ...
Am uitat drumul spre casa;
In gradina vad numai fata Ta,
Din boboci si copaci respir numai
parfumul Tau!
Beat de extazul dragostei
nu mai pot sesiza diferenta,
dintre betie si bautura,
dintre indragostit si Iubire.
Sunt ametit de nebunia dragostei!
In aceasta ceata, am devenit un strain
fata de mine insumi.
Sunt atat de imbatat ( de extazul iubirii ) ...
Am uitat drumul spre casa;
In gradina vad numai fata Ta,
Din boboci si copaci respir numai
parfumul Tau!
Beat de extazul dragostei
nu mai pot sesiza diferenta,
dintre betie si bautura,
dintre indragostit si Iubire.
Aceasta este Iubirea
Aceasta este iubirea: zborul spre cerul ocult
Topind noianul de valuri isiene, clipa de clipa,
Mai intai, stiinta de a muri vietii
In final, pasul fara picior;
Arta de a vedea invizibilitatea lumii
Sfidarea aparentului: "EU".
Inima spun: ce dar si ce poarta,
Spre cercul iubitilor
Deschis celui ce dincolo de el insusi
Ajunge in simtirea din adancul suflarii:
STRAVAZATOR.
Topind noianul de valuri isiene, clipa de clipa,
Mai intai, stiinta de a muri vietii
In final, pasul fara picior;
Arta de a vedea invizibilitatea lumii
Sfidarea aparentului: "EU".
Inima spun: ce dar si ce poarta,
Spre cercul iubitilor
Deschis celui ce dincolo de el insusi
Ajunge in simtirea din adancul suflarii:
STRAVAZATOR.
Murind pentru iubire
Mori, mori, mori in aceasta Iubire!
Daca mori in aceasta iubire,
Sufletul tau va renaste!
Mori, mori, nu te speria
de moartea a ceea ce este cunoscut!
Daca vei muri fata de tot ceea ce este trecator,
vei deveni etern!
Mori, mori, mori fata de
ceea ce are moarte
si vei deveni etern!
Mori, mori, evadeaza din acesti nori!
Cand vei iesi dintre nori
vei fi (precum) Luna stralucitoare!
Mori, mori, mori fata de
zgomotul grijilor lumesti!
Si in tacerea Iubirii,
vei gasi scanteia vietii!
Daca mori in aceasta iubire,
Sufletul tau va renaste!
Mori, mori, nu te speria
de moartea a ceea ce este cunoscut!
Daca vei muri fata de tot ceea ce este trecator,
vei deveni etern!
Mori, mori, mori fata de
ceea ce are moarte
si vei deveni etern!
Mori, mori, evadeaza din acesti nori!
Cand vei iesi dintre nori
vei fi (precum) Luna stralucitoare!
Mori, mori, mori fata de
zgomotul grijilor lumesti!
Si in tacerea Iubirii,
vei gasi scanteia vietii!
Sensul Iubirii
Atat lumina cat si umbra sunt dansul Iubirii,
Iubirea nu are cauza;
Este iubirea astrala a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul si iubirea sunt inseparabili si atemporali.
Desi am incercat sa descriu Iubirea,
Atunci cand am experimentat-o,
Am ramas lipsit de cuvinte.
Desi am incercat sa scriu despre Iubire,
Am ratacit lipsit de ajutor;
Creionul mi s-a rupt si foile au alunecat.
In acel loc inefabil in care iubitul,
Iubirea si obiectul iubit sunt una.
Fiecare moment devine glorios prin lumina Iubirii.
Iubirea nu are cauza;
Este iubirea astrala a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul si iubirea sunt inseparabili si atemporali.
Desi am incercat sa descriu Iubirea,
Atunci cand am experimentat-o,
Am ramas lipsit de cuvinte.
Desi am incercat sa scriu despre Iubire,
Am ratacit lipsit de ajutor;
Creionul mi s-a rupt si foile au alunecat.
In acel loc inefabil in care iubitul,
Iubirea si obiectul iubit sunt una.
Fiecare moment devine glorios prin lumina Iubirii.
Vino la mine
Eu sunt Iubitul tau,
vino langa mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!
Vino, aseaza-te langa mine,
vom fi vecini cu stelele!
Te ascunzi de atat de mult timp,
scufundandu-te neincetat
in marea Iubirii mele!
Chiar si asa ai fost neincetat
legata de mine,
(Fie) ascunsa, (fie) revelata,
in lumea cunoscuta
si in cea nemanifestata.
Eu sunt insasi viata!
Ai fost o prizoniera a unui mic lac,
eu sunt oceanul
si valurile sale tumultoase.
Vino, contopeste-te cu mine!
Paraseste aceasta lume a ignorantei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!
vino langa mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!
Vino, aseaza-te langa mine,
vom fi vecini cu stelele!
Te ascunzi de atat de mult timp,
scufundandu-te neincetat
in marea Iubirii mele!
Chiar si asa ai fost neincetat
legata de mine,
(Fie) ascunsa, (fie) revelata,
in lumea cunoscuta
si in cea nemanifestata.
Eu sunt insasi viata!
Ai fost o prizoniera a unui mic lac,
eu sunt oceanul
si valurile sale tumultoase.
Vino, contopeste-te cu mine!
Paraseste aceasta lume a ignorantei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!
Chemarea iubirii
In fiecare clipa, de pretutindeni, rasuna chemarea iubirii:
Noi ne inaltam catre cer, cine vrea sa vina cu noi?
Noi am fost in paradis, am fost prieteni ingerilor,
Iar acum ne intoarcem acolo, caci acolo este taramul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili si mai puri decat ingerii:
De ce sa nu ne ridicam chiar deasupra acestora?
Telul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fina cu lumea plina de noroi?
De ce ati coborat aici? Luati-va bagajele si mergeti inapoi.
Ce este acest loc?
Sansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum pasarile marii, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea aceasta pasare, nascuta din mare, sa-si faca cuib aici?
Altfel cum ar putea valul sa urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stapanul tau?" a venit
si a spart vasul acestui corp;
Iar atunci cand vasul este spart, viziunea clara revine
Si odata cu ea (survine) fuziunea deplina cu EL.
Noi ne inaltam catre cer, cine vrea sa vina cu noi?
Noi am fost in paradis, am fost prieteni ingerilor,
Iar acum ne intoarcem acolo, caci acolo este taramul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili si mai puri decat ingerii:
De ce sa nu ne ridicam chiar deasupra acestora?
Telul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fina cu lumea plina de noroi?
De ce ati coborat aici? Luati-va bagajele si mergeti inapoi.
Ce este acest loc?
Sansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum pasarile marii, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea aceasta pasare, nascuta din mare, sa-si faca cuib aici?
Altfel cum ar putea valul sa urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stapanul tau?" a venit
si a spart vasul acestui corp;
Iar atunci cand vasul este spart, viziunea clara revine
Si odata cu ea (survine) fuziunea deplina cu EL.
Iubirea a spus…
Crezi ca esti viu doar pentru ca respiri aer?
Sa-ti fie rusine
ca esti viu intr-un mod atat de limitat.
Sa nu-ti lipseasca Iubirea,
ca sa nu fii mort!
Sa mori in Iubire
si sa fii viu de-a pururi!
Sa-ti fie rusine
ca esti viu intr-un mod atat de limitat.
Sa nu-ti lipseasca Iubirea,
ca sa nu fii mort!
Sa mori in Iubire
si sa fii viu de-a pururi!
Sunt nebun… ma minunez
Gandindu-ma la Tine zi si noapte.
Voi pune capul la picioarele Tale
zi si noapte.
Zi si noapte voi fi nebun dupa Tine.
Fara Tine,
cum as putea sa trec prin toate
aceste zile si nopti?
Pe calea iubirii
unui indragostit i se cere sa renunte
la inima si la sufletul sau.
Iti ofer inima si sufletul meu zi si noapte.
Gandindu-ma la Tine zi si noapte.
Voi pune capul la picioarele Tale
zi si noapte.
Zi si noapte voi fi nebun dupa Tine.
Fara Tine,
cum as putea sa trec prin toate
aceste zile si nopti?
Pe calea iubirii
unui indragostit i se cere sa renunte
la inima si la sufletul sau.
Iti ofer inima si sufletul meu zi si noapte.
Noaptea trecuta
Am vazut taramul bucuriei si al fericirii.
m-am topit acolo ca sarea in apa;
nici o religie, nici o blasfemie,
nici o convingere si nici o incertitudine
nu au mai ramas.
In mijlocul inimii mele
a aparut o stea,
si cele sapte ceruri s-au pierdut
in stralucirea ei.
Am vazut taramul bucuriei si al fericirii.
m-am topit acolo ca sarea in apa;
nici o religie, nici o blasfemie,
nici o convingere si nici o incertitudine
nu au mai ramas.
In mijlocul inimii mele
a aparut o stea,
si cele sapte ceruri s-au pierdut
in stralucirea ei.
Vanatoarea
Iubitul vine, se apropie!
Iubitul se apropie!
Deschideti calea pentru el!
El cauta o Inima,
sa-i aratam una!
Strig: Tot ceea ce poti vana Sunt eu!
El raspunse razand:
"Nu sunt aici pentru a te vana,
ci pentru a te salva!"
Iubitul se apropie!
Deschideti calea pentru el!
El cauta o Inima,
sa-i aratam una!
Strig: Tot ceea ce poti vana Sunt eu!
El raspunse razand:
"Nu sunt aici pentru a te vana,
ci pentru a te salva!"
miercuri, 23 martie 2011
Cine dă, lui îşi dă...
Cine dă, lui îşi dă...
Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.
Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.
Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.
Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.
Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.
Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!
Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.
Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!
Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.
- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.
- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
joi, 17 martie 2011
sâmbătă, 26 februarie 2011
Poezie
2 poezii scrise de mine. Nimic mai mult. Deocamdata. Dar, vor mai fi.
teamă
de Giafar
netulburate sunete
ȋşi recheamă
cele mai frumoase temeri
lăsând cerul
să cutreiere
această carne târzie
nici pielea desfrunzită
nu mai stinge
o zi obişnuită
întoarsă din înălţimile
unei bucurii înfricoşate
de Giafar
noapte
aşa a-nceput înserarea
rănindu-şi glasul închis
când nu se mai dezbracă tainele
în dimineaţa
acestui râset fărâmiţat
noaptea
se-mbracă pe negândite
cu splendide întristări
îşi îndeamnă atingerile
să se veseleascăde Giafar
Abonați-vă la:
Postări (Atom)