miercuri, 29 februarie 2012
marți, 28 februarie 2012
Pierderea nemuririi prin crestinism/religii
Sursa: http://www.e-astrologie.ro/spiritualitate/religio16.html
"O sa schimb putin subiectul, deoarece vreau sa scot in evidenta adevaratul motiv pentru care trebuie evitata orice religie sau dogma care promite salvare sau ofera 'salvatori' intru salvarea sufletelor.
"O sa schimb putin subiectul, deoarece vreau sa scot in evidenta adevaratul motiv pentru care trebuie evitata orice religie sau dogma care promite salvare sau ofera 'salvatori' intru salvarea sufletelor.
Principala problema in orice religie, este ca ea atrofiaza Vointa celui
care i se supune, printr-un set de promisiuni prin care se afirma ca daca acel
individ va urma religia, salvatorul si dogma ei „data de dumnezeu” ii va fi
salvat sufletul si il va face sa experimenteze acea nemurire paradisiaca. Adevarul este ca toate aceste promisuni
SUNT ILUZII. Nimeni nu iti poate garanta salvarea sufletului sau
plasarea lui in sfera nemuririi. In principal, ceea ce aduce laolalta atatia
oameni intru supunerea fata de o religie ESTE FRICA. Frica de viata de dincolo,
viata pe care foarte putini au habar sa o descrie si ... si mai putini au
experimentat-o inainte de a muri.
Am sa incerc sa fiu cat mai concis, pentru a se intelege usor ceea ce vreau
sa zic.
In momentul in care te astepti ca cineva sa te salveze, practic iti
atrofiezi Vointa de a te salva singur. Diferenta dintre o spiritualitate sanatoasa
si o spiritualitate falsa, sta in ceea ce se cere de la un individ. In cazul
spiritualitatii false (religiile), ceea ce se cere de la supus (pentru ca nu
are nici o autoritate spirituala recunoscuta) este urmarea totala (fara sansa
de a se indoi) a doctrinei si a ceea ce impune ea. Urmarea ritualurilor (magie
neagra) cu strictete si cedarea energiei/atentiei spirituale acelei dogme,
corpului teocratic si corpului energetic (deitati de tot felul).
Majoritatea cred ca daca respecta banalitatile „sfintei scripturi” si daca
cred in acel messiah iluzoriu numit Isus, vor fi salvati si nemurirea lor va fi
asigurata ... in ceruri ... undeva pe langa tronul mosului cu barba alba si a
ingerilor sai cantatori la harpa. Nu
iau in deradere efortul spiritual pe care il depun anumiti preoti crestini ...
deoarece saracii ... au potential spiritual mare, numai ca si-l canalizeaza
spre o credinta banala si iluzorie. Ei reusesc anumite performante spirituale,
nu datorita credintei si dogmei in care slujesc, ci datorita puterii lor
intrinseci date de acea parte dumnezeiasca numita Scanteie Divina/Spirit/Sine
Superior si efortului lor de a se fortifica in energie/suflet.
Cel mai usor pentru a evidentia ... metaforic si energetic ceea ce se
intampla dupa moarte ... este intelegerea perspectivei vrajitorilor Mexicului
Antic. Daca ar avea doar ei perspectiva asta, nu ar fi nici un motiv de
incredere in ea ... dar exact aceeasi perspectiva apare la multe culturi ... si
spiritualitatea sec. XX-XXI incepe sa o inteleaga prin prisma stiintei.
"Puterea care guverneaza destinul tuturor fiintelor vii este denumita
Vultur, nu pentru ca este un vultur, sau pentru ca are ceva de-a face cu un
vultur, ci pentru ca apare unui (clar)vazator ca un vultur incomensurabil,
negru ca taciunele, stand drept, asa cum sta un vultur, inaltimea lui atingand
infinitul. Cand privitorul
contempla negreala care este Vulturul, patru izbucniri de lumina vie dezvaluie cum
este Vulturul. Prima lumina, care este ca un fulger, il ajuta pe acesta sa
perceapa contururile Vulturului. Exista pete de alb, care arata ca ghearele si
penele unui vultur. A doua stralucire de lumina dezvaluie negreala falfaitoare,
generatoare de vant, care arata ca aripile unui vultur. Cu a treia izbucnire de
lumina, vazatorul priveste un ochi patrunzator, inuman. Iar a patra si ultima
lumina vie dezvaluie ceea ce face Vulturul. Vulturul
devoreaza constiinta tuturor fiintelor care erau vii cu o clipa inainte pe
acest pamant, au murit si acum zboara spre ciocul Vulturului, ca un flux
neincetat de licurici, sa-si intalneasca proprietarul, ratiunea lor de a fi
definit viata. Vulturul desface aceste mici flame, le aplatizeaza, asa cum
desface un tabacar pielea, si apoi le consuma, deoarece constiinta este hrana
Vulturului. Vulturul, acea putere care guverneaza destinele tuturor fiintelor
vii, reflecta egal si in acelasi timp acele fiinte vii. De aceea, omul nu are
nici o posibilitate de a se ruga Vulturului, de a ii cere favoruri, de a spera
la mila lui. Partea umana a Vulturului este prea nesemnificativa pentru a misca
intregul.
Un vazator isi poate da seama ce doreste Vulturul numai din actiunile sale.
Vulturul, desi nemiscat de situatia vreunei fiinte vii, a daruit un cadou
fiecareia dintre ele. In felul sau propriu si corect, oricare dintre ele, daca
asa doreste, are puterea de a pastra flama constiintei, puterea de a se opune
chemarii de a muri si de a fi consumata. Fiecare fiinta vie a fost daruita cu
puterea, daca o doreste, de a cauta o deschidere spre libertate si de a trece
prin ea. Este evident pentru vazatorul care vede acea deschidere si pentru
creaturile care trec prin ea ca Vulturul a daruit acest cadou pentru a perpetua
constiinta. Urmeaza apoi o organizare specifica vrajitorilor mexicului antic,
prin care se formeaza grupuri de suflete care sa gaseasca acele 'poteci
ocolitoare' si diferite aspecte energetice a acestui proces al salvarii
auto-impuse.
Ideea este ca, din perspectiva lor, exista dupa moarte o forta energetica
care pur si simplu devoreaza constiinta umana. Dar nu luati aceasta explicatie
ca un lucru brutal, demn de o fiinta cu totul malefica. Este vorba despre o
realitate energetica ce tine de faptul ca energia noastra, constiinta noastra,
este creata in scopul experimentarii diverselor posibilitati umane pentru ca
apoi, aceste experimentari si stocari de 'informatii/experienta" sa fie
reintoarse la sursa, pentru a se extinde campul universal de constiinta si intelegere
a ei. Dar planul total, este ca noi, sa transcendem moartea cu constiinta
noastra si sa experimentam constant toate posibilitatile care ne sunt
accesibile, pentru ca in final dupa un timp 'etern' sa aducem Sursei noastre,
cadoul satisfactiei existentei individuale. Ceea ce patesc oamenii este
PREMATUR, si total determinat de forta teocratica care tine oamenii in robie
spirituala.
Este destul de greu de vorbit despre astfel de aspecte, deoarece un post nu
este nici cum suficient pentru a indica macar aceasta realitate corect, apoi
experimentarea si intelegerea ei prin vedere/clarviziune. Pentru a simplifica (sau poate
complica) si completa aceasta perspectiva, fac apel la cunoasterea si intelegerea
maestrilor Tao-isti, care si ei in felul lor, percepeau o aceasi realitate. In viziunea lor, exista 3 tipuri de
energie prin care se formeaza tot ceea ce exista, in esenta ele fiind un singur
tip, numit Wu Chi (supremul necunoscut). Energia Yang (polul pozitiv), energia
Yin (polul negativ) si energia Yuan (axa neutra pe/prin care primele 2 tipuri
de energie/Chi „danseaza”, se condenseaza si se volatilizeaza).
In corpul uman, aceste energii formeaza un ax prin care se definitiveaza
proprietatea de a exista. Energia sexuala (radacina de combustie a realitatii
umane) numita Jing/Ching , se transforma prin experimentare in energia
mentala/intuitionala numita Shen. Intreaga
existenta a unui om tine de acest proces continuu de transformare a energiei
Jing/Ching in energie Shen. In
functie de calitatea si cantitatea de energie transformata, se determina gradul
de constiinta si putere a individului.
"Punctul central al 'alchimiei interne' Tao-iste, este formarea unu
corp de energie/chi numit corp Yang solid, cat timp omul mai este in viata. Acest
lucru nu trebuie confundat cu experientele iesirii din corp sau din timpul
somnului, exagerat de raspandite ca dogme in Vest. Acelea sunt metode tipice
corpului Yin, foarte fascinante, insa, din nefericire, corpul energetic Yin nu
poate supravietui dupa moarte."
Corpul Yin este corpul sufletesc format natural ... numit suflet embrionar.
Acest corp trebuie hranit, crescut , educat si antrenat pentru a creste
complet. Odata ce acest nivel este atins, se da nastere unui al doilea stagiu
al sufletului cu adevarat nemuritor, numit corp Yang.
In momentul in care cineva nu
reuseste sa isi eleveze si intareasca sufletul din punct de vedere energetic,
va experimenta dupa momentul mortii, o lansare intr-un spatiu energetic care
este atat de intens si rapid, incat pur si simplu ii va dizolva fibra cu fibra
chi-ul/energia corpului Yin ... si il va reintoarce in Sursa Wu Chi. Aceasta
sursa Wu Chi este asemenea cu ceea ce eu numesc Vidul Suprem, deoarece nu poate
fi delimitata, inteleasa si experimentata in mod individual (ca parte
constienta). Este atat de puternica si intensa incat pur si simplu te dizolva
individual, iar energia proprie devine energia unversala.
Se poate evita acest lucru prin extinderea constiintei dincolo de corpul
fizic inainte de moartea sa. Aceasta face posibila conturarea unei stabilitati
a constiintei suficiente pentru a explora acea intensitate energetica, fara a
fi supusa dizolvarii. Aceasta 'extindere a constiintei' este numita in Tao-ism,
corpul Yang. Pentru asta, trebuie
sa invatam sa acumulam si sa rafinam forta vitala (energia sexuala Ching +
sursele exterioare de Chi - Natura si Cerul) pentru a forma o 'sfera/cocoon' de
Chi, astfel incat sa nu se mai disperseze atunci cand suntem pe cale sa parasim
aceasta lume.
Ca paranteza pentru cei curiosi de ceea ce urmaresc Tao-istii ...
"Multi maestrii care au atins acest nivel al corpului nemuritor au
fost capabili sa transforme materia in imaterialitate si sa o transfere in
corpul spiritual. In momentul mortii, ei au fost capabili sa-si transfere constiinta,
energia si elementele fizice ale corpului si sa le ia sus cu ei, in corpul
spiritual, desi nici macar acest nivel nu este inca adevaratul corp nemuritor.
In acest proces, corpul lor fizic s-a miscsorat efectiv; e posibil sa fi
cantarit doua treimi din greutatea obisnuita dupa ce a survenit moartea fizica.
Aceasta inseamna ca isi transformasera cu succes mare parte din fiinta lor materiala
intr-o stare imateriala, pastrandu-si deplina constienta." "Cand toate elementele materiale
ale corpului sunt transformate in Chi subtil, ceea ce ramane se numeste Corpul
Curcubeu. Cand un maestru de acest nivel paraseste aceasta lume, nu mai ramane
nimic din corpul fizic decat unghiile si parul."
"Nivelul cel mai inalt de evolutie spirituala pe Pamant, este
transformarea corpului fizic in corp nemuritor si puterea de a parasi aceasta
lume sau de a ne reintoarce la ea, la Vointa. Este nevoie de 80 pana la cateva
sute de ani pentru a incheia aceste practici si a transforma toate elementele
materiale ale corpului in imaterialitate. "Acelasi lucru urmareau sa il
realizeze si vrajitorii Mexicului antic, prin activarea tuturor filamentelor
luminoase ale cocoonului uman, deschiderea portii spre cealalta lume si pasirea
in ea cu tot cu corpul fizic.
Desigur, nu este necesara obtinerea acestui nivel pentru a iti salva
constiinta de la dizolvarea sau devorarea ei (in functie de perspectiva). Este suficient sa depui efort fizic,
rational, intuitional si spiritual pentru a iti intelege fiinta si a o simti
cat de mult se poate (se poate simti fiecare fibra de energie din fiintele
noastre).
Personal, am experimentat acum ceva ani aceasta
'dizolvare/dispersare/devorare' a constiintei in urma catorva experiente ce
m-au plasat in acea parte a realitatii. Pur si simplu ... imi pierdeam simtul
Eu-lui si ma cufundam tot mai mult ... la viteze ametitoare, intr-un flux
extrem de rapid si intens de energie fara forma ... avand diferite culori si
particularitati. Apoi, am
realizat de ce nu puteam sa imi mentin constiinta/simtul Eu-lui personal ...
printr-o alta serie de experiente in care am inteles si simtit ... ca singura
realitate adevarata este Esenta eu-ului personal din care emana acea
stabilitate ce nu tine de campul constiintei uman.
Deci ... ideea este ca pentru ca oamenii sa poata sa primeasca salvarea
dupa moarte, singura cale ESTE EFORTUL PROPRIU. Doar prin efortul personal de a
patrunde misterele vietii concomitent cu simtirea Sinelui ... se poate obtine
acea stabilitate capabila de a rezista la presiunile energetice de dincolo. Din acest motiv, orice religie care
vine si zice ca urmand niste invataturi banale si asteptand intampinarea de
catre sfinti sau de catre un salvator, ve-ti gasi salvarea ... ESTE O RELIGIE A MINCIUNII SI DIRECTIONARII
OMULUI SPRE AUTO-DISTRUGERE.
Doar uitati-va in jurul vostru si observati nivelul actual al inteligentei
si energiei oamenilor normali, simpli 'enoriasi' ai crestinismului. EI NU AU NICI CEA MAI MICA SANSA SA EXISTE
DUPA MOARTE ... poate doar in taramuri superficiale ... astrale ... bardo
style ... in care realitatea este propria materializare ... prin care se
determina o anumita rezonanta (iad<->rai) ... si asta tot in functie de
puterea acumulata de-a lungul vietii pamantesti ... daca este sa ne luam si
dupa alte perspective.
NICI UN SUFLET/SALVATOR nu poate
face asta pentru nimeni. TOTUL TINE DE LIBERUL ARBITRU de a alege intre
crearea/conturarea unui Suflet adevarat, stabil care sa reziste in cealalta
realitate ... ... si propria distrugere prin trairea iluziei ca
cineva te va salva sau ca un set foarte banal de informatii te vor ajuta sa
intelegi cum sa faci asta. Crestinismul
paralizeaza aceasta intelegere a nemuririi sufletului, si majoritatea celor
care adera la el ... sunt cauze pierdute din perspectiva noastra, pamanteana,
chiar daca ele isi indeplinesc functia de generatoare ale experientei
infinitului."
luni, 27 februarie 2012
duminică, 26 februarie 2012
Pauza de muzica - Within Temptation
Within Temptation - Memories
Asculta mai multe audio diverse
within temptation - frozen ( heart of everything )
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - All I Need
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation-Forgiven
Asculta mai multe audio diverse
within temptation & keith caputo - what have you done
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation-The cross
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - Hand of Sorrow
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - The Howling
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - Final Destination
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - The truth beneath the rose
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation-Never Ending Story
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - Stand My Ground
Asculta mai multe audio rock
Within Temptation - The Swan Song
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
within temptation - frozen ( heart of everything )
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - All I Need
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation-Forgiven
Asculta mai multe audio diverse
within temptation & keith caputo - what have you done
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation-The cross
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - Hand of Sorrow
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - The Howling
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - Final Destination
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - The truth beneath the rose
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation-Never Ending Story
Asculta mai multe audio diverse
Within Temptation - Stand My Ground
Asculta mai multe audio rock
Within Temptation - The Swan Song
Asculta mai multe audio diverse
sâmbătă, 25 februarie 2012
UNIUNEA - Istoria marijuanei
Nota: Pentru subtitrare in limba romana apasati butonul cc, dreapta jos.
vineri, 24 februarie 2012
joi, 23 februarie 2012
Ritualul Mortii
"Procesul trecerii prin moarte este foarte important pentru determinarea
sensului in care sufletul implicat ... se dizolva/disperseaza sau isi continua
calea de experimentare individuala a Infinitului. In prezent , exista o serie de
ritualuri din diferite religii/dogme care incearca sa medieze aceasta trecere ,
dar ele folosesc o intelegere incompleta ... si deci o aplicare la fel de
incompleta.
Crestinismul, alege un ritual extrem de monstruos atunci cand vine vorba de
inmormantarea cuiva. Mi-e scarba ... gandindu-ma la ce face crestinismul din
punctul de vedere al intermedierii mortii. Dupa
cum stim cu totii, crestinismul (si nu numai) creaza cimitire in care cadavrele
celor care mor sunt lasate sa se descompuna ... singurul lucru bun venit din
acest proces ... fiind nasterea viermilor care se hranesc cu ele.
Daca tot se zice in Tao-ism, ca gradul de 'salvare' al unui suflet este
reducerea greutatii corpului decedat ... cadavrele sufletelor prinse si
programate prin diverse religii si ateisme ... sunt la fel de ... sau mai grele
dupa deces. Pe langa faptul ca nu si-au convertit nici un gram de Chi uman in
Chi spiritual/sufletesc ... au si lasat in ei, o gramada de reziduri energetice
din care se pot hrani dracii.
Cimitirele crestine, sunt reziduri karmice si energetice de foarte
"joasa frecventa" ce alimenteaza raul astral. La fel ca intreaga dogma, ritualul de
trecere al mortii in crestinism si modul in care este el „sigilat”, reprezinta
o jignire la adresa sacralitatii sufletesti.
Initial, umanitatea originala folosea 2 tipare ale intermedierii mortii
unui om-suflet. Primul tipar, era
rezervat „regilor”, „reginelor”, conducatorilor de toate tipurile ... si
implica crearea unui spatiu cat mai ermetizat prin folosirea elementelor
naturale ... in care se depozita ramasita umana. Acest tipar era menit sa ofere
o continuitate planetara acelor suflete, deoarece se asigura astfel o
maturizare spirituala a conducerii planetare. In
sec. XX, oamenii de stiinta si-au dat seama in cele din urma, ca oasele umane
reprezinta principalul repozitoriu al geneticii. In ele , genetica ramane
intacta si poate fi numita „nemuritoare”. Ramasitele
osoase ale unei persoane, reprezinta memoria ei genetica si deci o legatura cu
sufletul trecut in moarte. Prin ritualul sumbru al crestinismului, sufletele
sunt traumatizate, deoarece ceea ce ramane din ele este depozitat intr-un
context diavolesc ce le transmite un constant dezechilibru energetic. Lipsa evolutiei spirituale (in Chi) a
sufletului, completata de acest dezechilibru transmis prin traumatizarea adusa
de ritualul mortii ... asigura dispersarea/dizolvarea/distrugerea sufletului si
re-integrarea spiritului/scanteii individual/e in Wu Chi/Vid. Tiparul „inmormantarii conducatorilor”
in perioada umanitatii originale, asigura depozitarea acestei memorii genetice
intr-un spatiu foarte pur, ales cu grija si supravegheat prin ritualuri ale
spiritualitatii sanatoase. Al doilea tipar implica asigurarea unui proces
de disolutie a memoriei genetice, in asa fel incat sufletul sa poata fi
eliberat si propulsat intr-o anumita linie electromagnetica care sa ii asigure
iesirea din grila planetara si zborul liber in infinit. Acest ritual este foarte special, si
am gasit descrierea sa in cunoasterea nordica.
Atunci cand survenea moartea omului, corpul sau era luat si purtat spre o
zona a purificarii rezervata total ritualului de trecere al mortii. Corpul era
asezat pe un bloc de piatra , acoperit cu diferite materiale pregatite ritualic
(in sensul prezervarii spiritului vegetal) ... si ars/purificat in FOC. Focul, este cel mai pur dintre
elemente si el re-intoarce totul la sursa. Asa cum actioneaza in plan fizic ...
si asigura dizolvarea elementelor solide si apoase in elemente gazoase ... care
in final se intorc la Hidrogen ... tot asa actioneaza si in plan energetic ...
asigurand purificarea elementelor energetice grosiere in elementul energetic
Unitar. Acest ritual era
supravegheat de initiati-maestrii spirituali, iar in momentul in care din
intregul ritual ramanea NUMAI cenusa ... aceasta era luata cu grija si pusa la
radacina unui FRASIN (in engleza - ASH-TREE - Copacul Cenusii).
Cenusa astfel pusa la radacina Frasinului era udata cu Apa purificata
pentru a intra in pamant la radacini ... si in timp ... radacinile copacului
absorbeau aceasta esenta energetica aflata in cenusa datorita proprietatii
intrinseci a vitalitatii ... numita levitatie. Totul creste „in sus”. Odata
absorbita cenusa/esenta energetica ... urca de-alungul vitalitatii copacului
prin tulpina acestuia ... apoi prin ramuri ... ajungand in frunze. Razele
Solare care atingeau aceste frunze ... declansand "fotosinteza" ...
produceau eliberarea esentei energetice. Odata eliberata ... esenta energetica
intra in linia magnetica S-N ... si calatorea spre polul N ... pentru ca apoi
sa fie eliberata la polul N „in sus” ... spre Infinit ... lasand in urma grila
planetara.
Intreg procesul de transfer prin copac ... purifica esenta energetica ... o armoniza prin perfectiunea vegetala ... si ... o facea sa fie perfect capabila pentru a calatori ... in Infinit. Cele 2 „ritualuri” ... mentinerea unui suflet in grila planetara ... si eliberarea unui suflet din grila planetara ... reprezinta un punct extrem de important ... deoarece decide in proportie de 50% ... sansa sufletului dupa moarte (dizolvare sau continuitate). Religiile moderne impun ritualuri pe masura dogmei si diavolismului lor ... si acest lucru reprezinta un fapt tragic pentru milioane si milioane de suflete ... world wide".
miercuri, 22 februarie 2012
Platon - Mitul pesterii
Mitul Pesterii - extras integral din Republica lui Platon
Socrate: „Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii (1). În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile”
Glaucon: „Văd”
- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.
- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.
- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate? (2)
- Chiar aşa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră (3).
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de "înţelepciunea" de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?
- Cu totul.
- Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel mai bine cele ce de obicei se preced, se succed sau trec laolaltă şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai bine să prezică (4) ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce spune Homer, voind nespus "mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare" (5), consimţind să păţească orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în acel chip?
- Aşa cred şi eu.
- Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s-ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?
- Ba da.
- Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide? (6)
- Ba chiar aşa.
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea - cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie (7).
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.
- Atunci fii de acord şi cu lucrul care urmează şi nu te mira că cei care ajung aici nu vor să se îndeletnicească cu afacerile omeneşti, ci mereu sufletele lor cată în sus, fapt firesc dacă aceasta se întâmplă după chipul imaginii înfăţişate mai înainte.
- E firesc.
- Dar crezi că e de mirare, dacă cineva, sosind de la contemplarea divinului la cea a lucrurilor omeneşti, se poartă cum nu trebuie şi se face de râs, având vederea încă slabă? Ţi se pare de mirare că, înainte de a se obişnui îndestulător cu bezna din lumea de aici, este silit, pe la tribunal sau pe aiurea, să se confrunte cu umbrele dreptăţii, sau cu statuile de la care provin umbrele şi să se ia la întrecere cu alţii în legătură cu acest subiect şi în felul în care sunt înţelese toate acestea de către oameni ce n-au văzut niciodată dreptatea însăşi?
- Nu este deloc de mirare.
- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
- Foarte corect ceea ce spui.
- Aşa ceva trebuie să cugetăm despre aceste suflete, dacă ideile noastre sunt adevărate. Şi să nu socotim că educaţia este ceea ce unii pretind că ea este: într-adevăr ei susţin că pot aşeza ştiinţa într-un suflet în care ea nu se afla, ca şi când ar da vedere ochilor orbi (8).
- Da, ei susţin aşa ceva.
- Discuţia noastră arată însă că, după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă dinspre întuneric spre strălucire, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire. Aceasta numim Binele, nu? (9)
- Da.
- Iată deci arta "răsucirii" (10). Se pune problema în ce fel se va obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi "simţul văzului", ci de a-l face să "vadă" pe cel care are deja acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui.
- Aşa se pare.
- Celelalte aşa-zise virtuţi ale sufletului par să fie cumva apropiate de virtuţile trupului - de fapt ele nu există în el mai înainte, ci doar mai târziu apar în obiceiuri şi în ocupaţiile omului. Însă capacitatea de a cugeta are, mai degrabă decât orice altceva, parte de ceva divin pare-se, de ceva care face ca ea să nu-şi piardă puterea niciodată. Numai că ea poate deveni, dând urmare "răsucirii" ceva folositor şi util, sau nefolositor şi vătămător. Ori n-ai observat la cei socotiţi ticăloşi dar iscusiţi, că măruntul lor suflet e ager la vedere şi priveşte cu ascuţime scopurile spre care s-a îndreptat, ca unul ce nu are o vedere slabă, dar e silit să slujească răului, încât, cu cât ar fi mai ager la vedere, cu atât ar săvârşi mai multe răutăţi?
- Ba da.
- Dacă atunci s-ar tăia încă din copilărie această parte rea a sufletului, i s-ar tăia atunci legăturile de rudenie cu devenirea, precum cu un plumb nevrednic, legături care, înclinând spre mâncăruri şi plăceri de acest fel, spre bucuriile ospeţelor, întorc în jos privirea sufletului. Or, dacă s-ar îndepărta de ele şi s-ar întoarce către adevăr, aceeaşi putere aparţinând aceloraşi oameni, l-ar vedea atunci cu multă agerime, la fel cum vede şi lucrurile asupra cărora este acum îndreptată.
- E verosimil.
- Verosimil e şi următorul lucru: nu este necesar, în temeiul celor de dinainte ca nici cei needucaţi şi lipsiţi de experienţa adevărului să nu poată vreodată cârmui ca lumea cetatea, dar nici cei lăsaţi să-şi consume până la capăt viaţa în învăţătură? Primii deoarece duc lipsa unui principiu unic, pe care avându-l în vedere, să facă tot ceea ce fac, în viaţa privată şi în public; ceilalţi fiindcă de bunăvoie nu vor acţiona, socotind că au şi ajuns să vieţuiască în Insulele Fericiţilor.
- Adevărat.
- Este prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care am numit-o mai înainte "supremă", anume să vadă Binele şi să întreprindă acel urcuş, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.
- Ce anume?
- Să rămână pe loc şi să nu mai vrea să coboare îndărăt la acei oameni înlănţuiţi (11), nici să ia parte la greutăţile şi cinstirile lor, fie că sunt mai mult sau mai puţin vrednice.
- Dar nu le vom face o nedreptate şi nu îi vom lăsa să trăiască mai rău, când lor le este cu putinţă să trăiască mai bine?
- Iarăşi ai uitat prietene (12) că legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine în cetate, ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obştii. Legea face să fie în cetate astfel de oameni, nu ca să-l lase pe fiecare să se îndrepte pe unde ar vrea, ci ca ea să-i folosească pentru a întări coeziunea cetăţii.
- Adevărat, am uitat.
- Cugetă deci Glaucon şi vezi că nu le vom face o nedreptate celor care devin ca noi filosofi, ci le vom prescrie un principiu drept, determinându-i să poarte de grijă celorlalţi şi să vegheze asupră-le. Le vom spune că filosofii apăruţi în alte cetăţi nu iau parte în chip firesc la problemele acelor cetăţi: căci ei apar acolo de la sine putere, în pofida constituţiei fiecărei cetăţi; şi este drept ca ceea ce creşte de la sine, nedatorând nimănui hrană, nici să nu aibă în vedere să o asigure vreunuia. "Noi însă - vom zice - v-am născut pe voi domni şi regi peste voi înşivă şi peste restul cetăţii, ca într-un stup (13). Voi sunteţi mai bine şi mai desăvârşit educaţi decât filosofii din alte cetăţi şi mai potriviţi să participaţi la ambele: şi la filosofie şi la cârmuire. Prin urmare, fiecare la rândul său, trebuie să coboare către locuinţa comună a celorlalţi şi trebuie să se obişnuiască a privi obscuritatea. Căci de îndată ce vă veţi fi obişnuit cu ea, o veţi vedea de nenumărate ori mai bine decât cei de acolo şi veţi şti ce este fiecare dintre umbre şi a cui umbră este, fiindcă voi aţi contemplat adevărul despre cele frumoase, drepte şi bune. În acest caz voi (ca şi noi) veţi dura cetatea în stare de trezie iar nu de vis, aşa cum sunt durate azi majoritatea cetăţilor, de către cei ce se luptă unii cu alţii pentru nişte umbre şi se sfădesc pentru dreptul de a cârmui, ca şi când acesta ar fi ceva însemnat. Adevărul este că cetatea în care cei meniţi să conducă doresc cel mai puţin să conducă este, în chip necesar, cel mai bine şi mai neînvrăjbit durată; iar cea în care cârmuitorii se poartă pe dos, arată pe dos decât prima" (14)
- Absolut.
- Atunci, oare crezi că nu ne vor da ascultare odraslele noastre, după ce vor auzi toate acestea şi nu vor voi să poarte partea lor de povară în cetate, fiecare când îi soseşte rândul, ci vor voi doar să locuiască toată viaţa unii împreună cu ceilalţi, într-un loc al purităţii?
- E cu neputinţă. Căci le vom prescrie ceva drept unor oameni drepţi. Iar fiecare dintre ei se va îndrepta către conducere ca spre ceva silnic mai curând decât spre orice altceva, invers decât fac conducătorii de acum, din fiecare dintre cetăţi.
- Astfel stau lucrurile prietene. Dacă celor meniţi să conducă le vei afla o viaţă mai bună decât cea de conducător, este cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Căci numai în ea vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională. Dacă vor veni în viaţa publică cei care acasă sunt cerşetori şi flămânzi, socotind că de aici - din domeniul public - le va fi dat să pună mâna pe bine, nu e cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Fiindcă odată ce cârmuirea ajunge un obiect de dispută, războiul pătrunzând în casă şi în interior, el îi nimiceşte şi pe cârmuitori şi pe restul cetăţii.
- Cu adevărat.
- Dar cunoşti vreo altă viaţă, în afară de cea proprie adevăratei filosofii, care să dispreţuiască demnităţile politice?
- Nu, pe Zeus!
- Aşadar este necesar ca spre cârmuire să nu se îndrepte cei care o îndrăgesc. Căci altminteri cârmuitorii devin rivali în iubire şi se luptă unii cu alţii.
- Cum să nu?
- Pe care alţii, deci, îi vei determina să se îndrepte spre paza cetăţii, decât pe cei care, mai întâi, sunt cei mai buni cunoscători ai condiţiilor ce fac o cetate să fie cel mai bine alcătuită, dar care, în plus, mai au şi alte cinstiri (decât cele politice), ca şi o viaţă mai bună decât cea politică?
- Pe nimeni alţii.
Mitul pesterii
Glaucon: „Văd”
- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.
- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.
- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate? (2)
- Chiar aşa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră (3).
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de "înţelepciunea" de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?
- Cu totul.
- Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel mai bine cele ce de obicei se preced, se succed sau trec laolaltă şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai bine să prezică (4) ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce spune Homer, voind nespus "mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare" (5), consimţind să păţească orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în acel chip?
- Aşa cred şi eu.
- Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s-ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?
- Ba da.
- Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide? (6)
- Ba chiar aşa.
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea - cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie (7).
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.
- Atunci fii de acord şi cu lucrul care urmează şi nu te mira că cei care ajung aici nu vor să se îndeletnicească cu afacerile omeneşti, ci mereu sufletele lor cată în sus, fapt firesc dacă aceasta se întâmplă după chipul imaginii înfăţişate mai înainte.
- E firesc.
- Dar crezi că e de mirare, dacă cineva, sosind de la contemplarea divinului la cea a lucrurilor omeneşti, se poartă cum nu trebuie şi se face de râs, având vederea încă slabă? Ţi se pare de mirare că, înainte de a se obişnui îndestulător cu bezna din lumea de aici, este silit, pe la tribunal sau pe aiurea, să se confrunte cu umbrele dreptăţii, sau cu statuile de la care provin umbrele şi să se ia la întrecere cu alţii în legătură cu acest subiect şi în felul în care sunt înţelese toate acestea de către oameni ce n-au văzut niciodată dreptatea însăşi?
- Nu este deloc de mirare.
- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
- Foarte corect ceea ce spui.
- Aşa ceva trebuie să cugetăm despre aceste suflete, dacă ideile noastre sunt adevărate. Şi să nu socotim că educaţia este ceea ce unii pretind că ea este: într-adevăr ei susţin că pot aşeza ştiinţa într-un suflet în care ea nu se afla, ca şi când ar da vedere ochilor orbi (8).
- Da, ei susţin aşa ceva.
- Discuţia noastră arată însă că, după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă dinspre întuneric spre strălucire, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire. Aceasta numim Binele, nu? (9)
- Da.
- Iată deci arta "răsucirii" (10). Se pune problema în ce fel se va obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi "simţul văzului", ci de a-l face să "vadă" pe cel care are deja acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui.
- Aşa se pare.
- Celelalte aşa-zise virtuţi ale sufletului par să fie cumva apropiate de virtuţile trupului - de fapt ele nu există în el mai înainte, ci doar mai târziu apar în obiceiuri şi în ocupaţiile omului. Însă capacitatea de a cugeta are, mai degrabă decât orice altceva, parte de ceva divin pare-se, de ceva care face ca ea să nu-şi piardă puterea niciodată. Numai că ea poate deveni, dând urmare "răsucirii" ceva folositor şi util, sau nefolositor şi vătămător. Ori n-ai observat la cei socotiţi ticăloşi dar iscusiţi, că măruntul lor suflet e ager la vedere şi priveşte cu ascuţime scopurile spre care s-a îndreptat, ca unul ce nu are o vedere slabă, dar e silit să slujească răului, încât, cu cât ar fi mai ager la vedere, cu atât ar săvârşi mai multe răutăţi?
- Ba da.
- Dacă atunci s-ar tăia încă din copilărie această parte rea a sufletului, i s-ar tăia atunci legăturile de rudenie cu devenirea, precum cu un plumb nevrednic, legături care, înclinând spre mâncăruri şi plăceri de acest fel, spre bucuriile ospeţelor, întorc în jos privirea sufletului. Or, dacă s-ar îndepărta de ele şi s-ar întoarce către adevăr, aceeaşi putere aparţinând aceloraşi oameni, l-ar vedea atunci cu multă agerime, la fel cum vede şi lucrurile asupra cărora este acum îndreptată.
- E verosimil.
- Verosimil e şi următorul lucru: nu este necesar, în temeiul celor de dinainte ca nici cei needucaţi şi lipsiţi de experienţa adevărului să nu poată vreodată cârmui ca lumea cetatea, dar nici cei lăsaţi să-şi consume până la capăt viaţa în învăţătură? Primii deoarece duc lipsa unui principiu unic, pe care avându-l în vedere, să facă tot ceea ce fac, în viaţa privată şi în public; ceilalţi fiindcă de bunăvoie nu vor acţiona, socotind că au şi ajuns să vieţuiască în Insulele Fericiţilor.
- Adevărat.
- Este prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care am numit-o mai înainte "supremă", anume să vadă Binele şi să întreprindă acel urcuş, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.
- Ce anume?
- Să rămână pe loc şi să nu mai vrea să coboare îndărăt la acei oameni înlănţuiţi (11), nici să ia parte la greutăţile şi cinstirile lor, fie că sunt mai mult sau mai puţin vrednice.
- Dar nu le vom face o nedreptate şi nu îi vom lăsa să trăiască mai rău, când lor le este cu putinţă să trăiască mai bine?
- Iarăşi ai uitat prietene (12) că legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine în cetate, ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obştii. Legea face să fie în cetate astfel de oameni, nu ca să-l lase pe fiecare să se îndrepte pe unde ar vrea, ci ca ea să-i folosească pentru a întări coeziunea cetăţii.
- Adevărat, am uitat.
- Cugetă deci Glaucon şi vezi că nu le vom face o nedreptate celor care devin ca noi filosofi, ci le vom prescrie un principiu drept, determinându-i să poarte de grijă celorlalţi şi să vegheze asupră-le. Le vom spune că filosofii apăruţi în alte cetăţi nu iau parte în chip firesc la problemele acelor cetăţi: căci ei apar acolo de la sine putere, în pofida constituţiei fiecărei cetăţi; şi este drept ca ceea ce creşte de la sine, nedatorând nimănui hrană, nici să nu aibă în vedere să o asigure vreunuia. "Noi însă - vom zice - v-am născut pe voi domni şi regi peste voi înşivă şi peste restul cetăţii, ca într-un stup (13). Voi sunteţi mai bine şi mai desăvârşit educaţi decât filosofii din alte cetăţi şi mai potriviţi să participaţi la ambele: şi la filosofie şi la cârmuire. Prin urmare, fiecare la rândul său, trebuie să coboare către locuinţa comună a celorlalţi şi trebuie să se obişnuiască a privi obscuritatea. Căci de îndată ce vă veţi fi obişnuit cu ea, o veţi vedea de nenumărate ori mai bine decât cei de acolo şi veţi şti ce este fiecare dintre umbre şi a cui umbră este, fiindcă voi aţi contemplat adevărul despre cele frumoase, drepte şi bune. În acest caz voi (ca şi noi) veţi dura cetatea în stare de trezie iar nu de vis, aşa cum sunt durate azi majoritatea cetăţilor, de către cei ce se luptă unii cu alţii pentru nişte umbre şi se sfădesc pentru dreptul de a cârmui, ca şi când acesta ar fi ceva însemnat. Adevărul este că cetatea în care cei meniţi să conducă doresc cel mai puţin să conducă este, în chip necesar, cel mai bine şi mai neînvrăjbit durată; iar cea în care cârmuitorii se poartă pe dos, arată pe dos decât prima" (14)
- Absolut.
- Atunci, oare crezi că nu ne vor da ascultare odraslele noastre, după ce vor auzi toate acestea şi nu vor voi să poarte partea lor de povară în cetate, fiecare când îi soseşte rândul, ci vor voi doar să locuiască toată viaţa unii împreună cu ceilalţi, într-un loc al purităţii?
- E cu neputinţă. Căci le vom prescrie ceva drept unor oameni drepţi. Iar fiecare dintre ei se va îndrepta către conducere ca spre ceva silnic mai curând decât spre orice altceva, invers decât fac conducătorii de acum, din fiecare dintre cetăţi.
- Astfel stau lucrurile prietene. Dacă celor meniţi să conducă le vei afla o viaţă mai bună decât cea de conducător, este cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Căci numai în ea vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională. Dacă vor veni în viaţa publică cei care acasă sunt cerşetori şi flămânzi, socotind că de aici - din domeniul public - le va fi dat să pună mâna pe bine, nu e cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Fiindcă odată ce cârmuirea ajunge un obiect de dispută, războiul pătrunzând în casă şi în interior, el îi nimiceşte şi pe cârmuitori şi pe restul cetăţii.
- Cu adevărat.
- Dar cunoşti vreo altă viaţă, în afară de cea proprie adevăratei filosofii, care să dispreţuiască demnităţile politice?
- Nu, pe Zeus!
- Aşadar este necesar ca spre cârmuire să nu se îndrepte cei care o îndrăgesc. Căci altminteri cârmuitorii devin rivali în iubire şi se luptă unii cu alţii.
- Cum să nu?
- Pe care alţii, deci, îi vei determina să se îndrepte spre paza cetăţii, decât pe cei care, mai întâi, sunt cei mai buni cunoscători ai condiţiilor ce fac o cetate să fie cel mai bine alcătuită, dar care, în plus, mai au şi alte cinstiri (decât cele politice), ca şi o viaţă mai bună decât cea politică?
- Pe nimeni alţii.
marți, 21 februarie 2012
luni, 20 februarie 2012
duminică, 19 februarie 2012
Pauza de muzica - Evanescence
Evanescence - Bring me to life
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Lithium
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - My Imortal
Asculta mai multe audio diverse
evanescence-going under
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Hello
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Everybody's Fool
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Haunted
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Good Enough
Asculta mai multe audio diverse
Evenescence - Call Me When You're Sober
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Tourniquet
Asculta mai multe audio rock
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Lithium
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - My Imortal
Asculta mai multe audio diverse
evanescence-going under
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Hello
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Everybody's Fool
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Haunted
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Good Enough
Asculta mai multe audio diverse
Evenescence - Call Me When You're Sober
Asculta mai multe audio diverse
Evanescence - Tourniquet
Asculta mai multe audio rock
sâmbătă, 18 februarie 2012
vineri, 17 februarie 2012
joi, 16 februarie 2012
miercuri, 15 februarie 2012
James Redfield - Profetiile de La Celestine
Din pacate textul a fost sters de pe Scribd si nu se mai poate face upload, dar la adresa urmatoare puteti descarca cartea in format PDF: http://seldar.lejer.ro/wp-content/uploads/2007/11/profetiile-de-la-celestine.pdf
marți, 14 februarie 2012
luni, 13 februarie 2012
Assassin's Creed - Mai mult decat un joc - Nothing is true, everything is permitted.
Al Mualim:What is the truth?
Altair:We place faith in ourselves. We see the world the way it really is. And hope that all mankind would see the same.
Al Mualim:What is the world then?
Altair:An illusion; one which either we can submit to, as most do, or transcend.
Al Mualim:What is it to transcend?
Altair:To recognize nothing is true and everything is permitted; that laws arise not from divinity but reason.I understand now that our creed does not command us to be free. It commands us to be wise.
Si ca o concluzie: "You take the blue pill and the story ends. You wake up in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill and you stay in Wonderland and I show you how deep the rabbit-hole goes."
duminică, 12 februarie 2012
Pauza de muzica - Nightwish
Nightwish - Nemo
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Sleeping Sun
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Deep silent complete
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Wish I Had an Angel
Asculta mai multe audio rock
Nightwish - Ghost Love Score
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - While Your Lips Are Still Red
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Walking In The Air
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Sleeping Sun
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Deep silent complete
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Wish I Had an Angel
Asculta mai multe audio rock
Nightwish - Ghost Love Score
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - While Your Lips Are Still Red
Asculta mai multe audio diverse
Nightwish - Walking In The Air
Asculta mai multe audio diverse
sâmbătă, 11 februarie 2012
vineri, 10 februarie 2012
Platon - Aforisme
Ceea ce vezi nu este adevărat.
Nu trebuie să se respecte omul mai mult decât
adevărul.
Nu poţi căuta ceea ce nu ştii, deci ceea ce
cauţi ştii dinainte.
Putem să-i iertăm uşor pe copiii care se tem de
întuneric, dar adevărata tragedie în viaţă este a adulţilor care se tem de
lumină.
Nu ne putem vindeca de râie scărpinându-ne
locurile bolnave.
Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem
seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr.
Justiţia nu este altceva decât convenienţa
celui mai puternic.
Nebunia Iubirii este cea mai mare binecuvântare
a Cerurilor.
A iubi înseamnă căutarea jumătăţii întregului
din care ai făcut cândva parte.
Caracterul unui om poate fi judecat după
gusturile sale muzicale.
Nu căuta să sporeşti averea, ci să reduci
dorinţa.
Tot ce trăieşte provine din ce este mort.
Tratamentul egal aplicat unor oameni inegali
naşte negreşit inechitatea.
Esenţialul este nu să trăieşti, ci să trăieşti
cum trebuie.
Muritorii caută mereu, atât cât le stă în
putinţă, perpetuarea şi nemurirea; să nu te miri deci că orice fiinţă îşi
iubeşte progenitura, deoarece, de dragul nemuririi fiecare depune această
străduinţă şi această iubire.
Muzica este o lege morală. Ea dă suflet
universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi
veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot
ce este bun, drept şi frumos.
Vederea minţii începe să devină ageră, atunci
când aceea a ochilor caută să-şi înceteze activitatea.
Deci, când prinde sufletul adevărul? întrebă
el; căci este evident că atunci când se apucă să cerceteze ceva împreună cu
corpul, e Înşelat de acesta.
Cât timp vom avea corpul împreună cu
judecata în cercetările noastre şi cât timp sufletul nostru va fi amestecat cu
o astfel de pacoste, nu vom dobândi niciodată îndeajuns ceea ce dorim; şi
aceasta, spunem noi, este adevărul.
Timpul este imaginea mobilă a eternităţii
imobile.
Căutând binele altora, îl găsim pe al nostru.
Cu cât cuget mai mult, cu atât îmi dau seama că
nu-mi foloseşte la nimic.
Unui om bun nu i se poate întâmpla nimic rău,
nici în această viaţă, nici în cea următoare.
Calitatea unui trup depinde de calitatea hranei
administrate, la fel calitatea minţii atârnă de hrana care îi este specifică
ei.
Dacă întâlnesc filozofia la un tânăr,
îl admir, găsesc că-i şade bine, în tot cazul mă gândesc că am de-a face cu un
om liber. În schimb, dacă nu-l văd filozofând, îl socot lipsit de sentimentul
libertăţii şi incapabil de a face cumva într-o direcţie un lucru frumos şi
nobil.
Cea mai mare parte a oamenilor ajunşi la putere devin răi.
Spiritul Universal nu ne judecă; judecata este o invenţie umană, o
modalitate de a compara, contrasta şi controla pe măsură ce ne judecăm pe noi
înşine faţă de standarde artificiale şi deseori ideale de perfecţiune,
moralitate sau adevăr. Pe măsură ce tinereţea trece şi timpul aduce schimbări,
se poate ca şi noi să ne schimbăm multe din opiniile noastre prezente. Aşa că
haideţi să ne abţinem din a ne plasa pe noi înşine ca judecători ai lucrurilor celor
mai înalte.
Cei care sunt într-adevăr filozofi, se
deprind cu gândul morţii, şi aceasta îi înspăimântă mai puţin decât pe ceilalţi
oameni.
Iubirea este pentru oameni şi zei o măreaţă şi minunată divinitate.
Conducătorii devin stăpâni şi duşmani ai
oamenilor în loc de aliaţi; urând şi fiind urâţi, complotând şi fiind ţinta
unor comploturi, ei îşi duc viaţa temându-se mult mai mult de duşmanii din
interior decât de cei din exterior.
Marea nedreptate nu porneşte de la oameni
obişnuiţi, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educaţie greşită.
Un lucru, ca să fie bine judecat, trebuie
judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi.
Tiranul tipic este acel om înconjurat de un
cerc de străjeri, toţi fiind duşmanii lui.
Omul este un prizonier care nu are dreptul de a
deschide uşa
închisorii sale şi să evadeze... Un om ar trebui să aştepte şi să nu-şi curme
viaţa până când îl cheamă Zeii.
Un tiran trebuie să-i ţină sub strictă
observaţie pe oamenii curajoşi, cu viziune sau inteligenţi... Curăţând oraşul
de alţi potenţiali conducători, tiranul promovează mediocritatea printre
cetăţeni.
Muzica este arta cu materialul cel mai
imaterial.
Indiferent dacă ne aşteaptă o soartă mai rea
sau una mai bună, a acţiona nedrept este întotdeauna o greşeală şi o ruşine.
Dacă omul n-a primit decât o educaţie
defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs
pământul. De aceea legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi
cea mai serioasă din preocupările sale.
Prietenul nu iubeşte prietenul, ci obiectul
prieteniei.
joi, 9 februarie 2012
miercuri, 8 februarie 2012
marți, 7 februarie 2012
luni, 6 februarie 2012
duminică, 5 februarie 2012
Pauza de muzica - Queen
QUEEN - INNUENDO
Asculta mai multe audio diverse
***QUEEN @};- - WHO WANTS TO LIVE FOREVER
Asculta mai multe audio clasica
Queen - Show must go on
Asculta mai multe audio diverse
Queen - Bohemian Rapsody
Asculta mai multe audio diverse
Queen - Love of my life
Asculta mai multe audio diverse
Queen - We are the champions
Asculta mai multe audio diverse
Queen - I Want To Break Free
Asculta mai multe audio diverse
Queen-We will rock you
Asculta mai multe audio diverse
QUEEN - RADIO GAGA
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
***QUEEN @};- - WHO WANTS TO LIVE FOREVER
Asculta mai multe audio clasica
Queen - Show must go on
Asculta mai multe audio diverse
Queen - Bohemian Rapsody
Asculta mai multe audio diverse
Queen - Love of my life
Asculta mai multe audio diverse
Queen - We are the champions
Asculta mai multe audio diverse
Queen - I Want To Break Free
Asculta mai multe audio diverse
Queen-We will rock you
Asculta mai multe audio diverse
QUEEN - RADIO GAGA
Asculta mai multe audio diverse
sâmbătă, 4 februarie 2012
Stop ACTA
"Anonymous is an ideology, a collection of individuals, connected by the Internet, are a collection of ideas that work as one mind and one body ....
We have no leaders, everyone is an individual act but as a single unit...
............
Anyone can be anonymous ... you are an anonymous, your parents are Anonymous, brothers, sisters, friends are Anonymous, doctors and students are Anonymous .... Anyone who wants to defend / protect freedom and privacy is Anonymous. ..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)