Friedrich Nietzsche - Aforisme I

Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim.

Viaţa e un izvor al bucuriei, dar pretutindeni unde vine să bea canalia, toate fântânile se otrăvesc.

Pământul are o piele; iar această piele are boli. De exemplu, una dintre aceste boli se numeşte om.

Omul e cea mai crudă făptură dintre toate dobitoacele.

Statul e unde sinuciderea pe îndelete a tuturora se numeşte viaţă.

Statul e cel mai rece din toate dihaniile reci: minte cu răceală şi iată minciuna ce se scorneşte din gura lui: Eu, statul, eu sunt norodul!

Pentru mine încă eşti un rob ce năzuieşte spre libertate: vai! sufletul unor astfel de robi ajunge să fie cuminte şi tot atât de viclean pe cât de rău.

Viaţa e tare greu de suportat: dar să n-aveţi chipul aşa de gingaş. Suntem cu toţii măgari şi măgăriţe de poveri.

Creştinismul a fost de la început, esenţial şi fundamental, lehamitea şi dezgustul vieţii faţă de viaţă, doar că ascunse, mascate, deghizate în credinţa într-o "altă" viaţă, "mai bună".

Cu cât te înalţi mai mult, cu atât pari mai mic acelora care nu pot să zboare.

Hotărârea creştină de a vedea lumea urâtă şi rea a făcut ca această lume să devină urâtă şi rea.

Creştinismul e o metafizică a călăului.

Creştinismul a fost încercarea de a "învinge" universul negându-l. Practic, un asemenea atentat nebunesc - o asemenea nebunească îngâmfare umană în raport cu universul - a dus la o sărăcire, depreciere, la o întunecare a fiinţei umane: doar categoria cea mai mediocră, categoria omului de turmă, şi-a putut găsi în asta rostul, "chemarea", ca să-i zicem aşa.

Şi ceea ce numiţi lume, trebuie să începeţi s-o creaţi: gândirea voastră, imaginaţia voastră, voinţa voastră, dragostea voastră trebuie să devină această lume.

"Pentru cei curaţi, totul este curat", aşa grăieşte norodul. Ci eu vă spun: pentru porci, totul este porc!

În fiecare om autentic e ascuns un copil... acest copil în om este creatorul nemuritor dintr-însul.

E greu să trăieşti cu oamenii laolaltă, pentru că e atât de anevoios să taci.

"Dumnezeu", "nemurirea sufletului", "pocăinţa", "dincolo" - fără excepţie, concepte cărora nu le-am dedicat niciodată atenţie sau timp; nici măcar când eram copil. Probabil n-am fost niciodată destul de copilăros pentru ele. Nu cunosc, sub nici o formă, ateismul ca un rezultat; chiar mai puţin, ca un eveniment: este un aspect de la sine înţeles pentru mine, din instinct. Sunt prea înclinat spre a cerceta şi a pune la îndoială, prea exuberant pentru a suporta vreun răspuns grosier. Dumnezeu este un răspuns grosier, o nedelicateţe împotriva noastră, a gânditorilor - în fond doar o interdicţie grosieră pentru noi: "Să nu gândeşti!".

Ceea ce gloata s-a învăţat să creadă, negândind, cum s-ar putea distruge cu gândire?

Pentru animal, omul este animalul smintit...

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti şi care vrea să ştie .

Valoarea vieţii nu poate fi estimată de cineva în viaţă, un astfel de om fiind el însuşi în cauză, obiect al disputei şi nu judecător.

Pentru mine nimic nu e mai de preţ şi mai rar ca cinstea.

Omul e o sârmă întinsă între animal şi Supraom, o coardă peste un abis.

Tot ce noi definim astăzi imoral, undeva şi cândva a fost considerat moral. Ce ne poate servi drept garanţie că lucrurile nu-şi vor schimba din nou numele?

Ne-am croit o lume în care putem trăi - admiţând existenţa corpurilor, a liniilor, suprafeţelor, cauzelor şi efectelor, a mişcării şi repaosului, a formei şi conţinutului; fără aceste profesiuni de credinţă, nimeni n-ar suporta să trăiască! Dar nici aşa ele nu sunt cu nimic dovedite. Viaţa nu este un argument, eroarea s-ar putea afla printre condiţiile vieţii.

Nu vă propovăduiesc munca, ci lupta. Nu vă propovăduiesc pacea, ci izbânda. Fie ca munca voastră o luptă să fie, ca pacea voastră să fie o izbândă.

N-aş putea crede decât într-un Dumnezeu care ar şti să dănţuiască.

Unde încetează singurătatea, acolo începe piaţa.

Oamenilor nu le este ruşine să se gândească la lucruri murdare; dar le este ruşine la gândul că alţii le pot atribui astfel de gânduri murdare.

Iubesc pe cel al cărui suflet în cheltuirea-i de sine refuză orice plată, căci nu are să dea vreodată înapoi: acesta doar dăruieşte, fără încetare, iar pentru sine nu ţine nimic.

A-i iubi pe oameni de dragul lui Dumnezeu - iată cel mai ales şi cel mai rafinat dintre toate sentimentele pe care le-au dobândit până acum oamenii.

Printre indivizi, nebunia este o raritate: dar în grupuri, partide, popoare, epoci este o regulă.

Timpul este focul în care ne ardem existenţa.

Auzim doar întrebările la care suntem în stare să găsim un răspuns.

Pentru fiinţa cea mai puternică, răul nu vine de la cel puternic, ci de la cel slab.

Fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsă.

Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte turma.

Fii drept cu cei ce te dispretuiesc!

Creşterea înţelepciunii se poate măsura cu exactitate în baza diminuării mâniei.

Frumoasă farsă e şi vorbirea, cu ea omul dansează peste toate lucrurile.

Spiritul liber este cucernicul cunoaşterii.

Un lucru trebuie să ai: sau o inimă uşoară de la natură, sau o inimă uşurată graţie artei şi ştiinţei.

Spiritualizarea senzualităţii este numită iubire: aceasta este un mare triumf peste creştinism.

Omul este ceva ce trebuie depăşit.

Cele săvârşite întru iubire se petrec totdeauna dincolo de Bine şi de Rău.

Care este adevărul? E omul una din gafele lui Dumnezeu sau Dumnezeu e una din cele ale omului?

Animalele de jertfă vorbesc altfel decât spectatorii despre jertfă şi spiritul de jertfire, dar niciodată nu au fost lăsate să vorbească.

Creştinismul - unică şi nemuritoare veştejire a omenirii.

Sfântul plăcut lui Dumnezeu este castratul ideal... Viaţa sfârşeste acolo unde începe "împărăţia Domnului"...

Creaţia: singurul surâs al tragediei noastre.

Iubesc pe cel care e liber în inimă şi spirit.

Suntem experimente, asta şi vrem să fim!

Credinţa înseamnă să nu vrei să ştii ce este adevărat.

Toţi Zeii au murit: voim acum să vieţuiască Supraomul!

Nu prin mânie, ci cu râsul poţi ucide. Înainte, să ucidem duhul poverii!

Încetăm să ne iubim cu adevărat atunci când încetăm practica de a iubi pe alţii: motiv pentru care încetarea aceasta din urmă trebuie evitată.

"Eul" subjugă şi ucide: lucrează ca o celulă organică: jefuieşte şi violentează. Vrea să se regenereze - ca printr-o sarcină. Vrea să dea naştere zeului său şi să-şi vadă la picioarele sale întreaga omenire.

Termin aici şi îmi rostesc judecata: osândesc creştinismul, ridic împotriva bisericii creştine cea mai groaznică dintre învinuiri, pe care nicicând nu a rostit-o vreun învinuitor. E cea mai mare corupţie ce se poate imagina. A făcut din orice valoare o nevaloare, din fiecare adevăr o minciună, din fiecare integritate o josnicie sufletească.