Friedrich Nietzsche - Aforisme II

Câtă luciditate, atâta dramă.

Iubesc pe cel care nu-şi pune de-o parte vreo picătură, măcar, dintr-al său spirit, spirit ce-i chintesenţa propriei virtuţi, căci cu astfel de spirit va trece puntea.

Ce noroc să dai de fiinţe care n-au în cap altceva decât dansuri şi nebunii şi găteli! Ele au fost încântarea tuturor sufletelor masculine profunde, foarte tensionate, a căror viaţă este încărcată de mari responsabilităţi.

Orice efort al nostru este o călătorie în necunoscut, hrănită de speranţa  intermitentă de a găsi într-o bună zi un capăt unde să te poţi odihni.

Creştinismul a luat apărarea a tot ceea ce este slab, josnic, neizbutit, a făcut un ideal din împotrivirea faţă de instinctele de conservare, ale vieţii puternice, ba chiar a corupt dreapta judecată a firilor celor mai puternice din punct de vedere intelectual, propovăduindu-le că valorile superioare ale intelectualităţii nu-s decât păcate, rătăciri şi ispite.

Ai nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unei stele.

Pământul e plin de oameni de prisos, viaţa e stricată de acei ce sunt de prisos. Aceştia trebuie atraşi afară din viaţa aceasta, cu gogoriţa "vieţii veşnice!".

Există întotdeauna puţină nebunie în iubire. Dar de asemenea există întotdeauna o fărâmă de dreptate în nebunie.

Pretenţia de a fi iubit e cea mai mare dintre prezumţiile arogante.

Când scrii nu vrei numai să fii înţeles ci, la fel de sigur, vrei şi să nu fii înţeles. Faptul că cineva consideră o carte de neînţeles nu este deloc o obiecţie împotriva acelei cărţi, poate că tocmai aceasta făcea parte din intenţia autorului său - el nu voia să fie înţeles de "oricine". Orice spirit şi gust mai distins îşi alege auditoriul atunci când vrea să-şi comunice gândurile; alegându-l, el pune în acelaşi timp stavilă în calea "celorlalţi". Aici îşi au obârşia toate legile mai subtile ale unui stil; ele îndepărtează, creează distanţă, interzic "intrarea", înţelegerea, cum am mai spus - în timp ce deschid urechile celor care ne sunt înrudiţi prin auz.

Hibridul de om european - un plebeu uşor odios, în rezumat – are absolută nevoie de un costum: istoria îi este necesară în calitate de garderobă.

O opinie agreabilă este acceptată ca adevărată: aceasta este dovada prin plăcere (sau, după cum spune biserica, dovada prin putere), de care toate religiile sunt atât de mândre, când ar trebui să le fie ruşine. Dacă religia nu ne-ar face fericiţi, n-ar fi crezută: cât de puţin trebuie, atunci, să valoreze!

Gândurile sunt umbrele senzaţiilor noastre - întotdeauna mai întunecoase, mai goale, mai simple decât acestea.

Biserica a pus dintotdeauna accentul pe eradicare (a senzualităţii, a mândriei, a setei de putere, setei de câştig, setei de răzbunare), dar a ataca pasiunile la rădăcină înseamnă a ataca viaţa la rădăcină: practica bisericii e ostilă vieţii. Acelaşi mijloc: castrare, eradicare, e ales instinctiv în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiţi de voinţă, prea degeneraţi pentru a-şi putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (şi nemetaforic), de o irevocabilă declaraţie oarecare de duşmănie, de o prăpastie între ei şi pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraţilor; slăbiciunea voinţei, mai precis incapacitatea de a nu reacţiona la un stimul, nu e ea însăşi decât o altă formă de degenerare.

Dacă vrei să ajungi sus, foloseşte picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te căţăra pe spinarea sau pe capul altora.

Dacă vrei odihnă - crede. Dacă vrei adevărul - caută şi suferă.

Nu puterea marilor sentimente face oamenii superiori, ci durata lor.

A şti să pătrunzi prin înţelegere în sufletele altora nu este la origine un fapt moral, ci o sensibilitate fiziologică a darului sugestiei: "simpatia" sau ceea ce se numeşte "altruism" sunt simple modelări ale acelui raport psihomotor considerat spiritualitate. Nu ne comunicăm niciodată gânduri; ne comunicăm mişcări, semnale mimice pe care noi le citim retrovertindu-le în gânduri.

Fie că privesc oamenii cu un ochi binevoitor, fie cu unul răutăcios, îi găsesc întotdeauna, pe toţi sau pe fiecare în parte, ocupaţi cu un singur lucru, acela de a face ceea ce foloseşte păstrării speciei umane. Şi desigur nu dintr-un sentiment de dragoste pentru această specie, ci pur şi simplu pentru că nimic nu este în ei mai vechi, mai puternic, mai neînduplecat, mai de neînvins decât acest instinct — pentru că instinctul acesta reprezintă tocmai esenţa speciei şi turmei noastre.

Omul caută un principiu în numele căruia să poată dispreţui omul; el inventează o altă lume pentru a o putea calomnia şi mânji pe cea de aici; el nu sesizează decât neantul şi face din acest neant un "dumnezeu", un "adevăr" chemat să judece şi să condamne existenţa de aici... Omul este cel care a creat femeia. Din ce? Dintr-o coastă a dumnezeului său – a idealului său.

Viaţa nu e oare de o sută de ori prea scurtă, pentru a ne îngădui luxul de a ne plictisi?

Nu există fapte, ci doar interpretări.

Conştiinţa este una din formele ascetismului.

Plăcerea de-a face mici răutăţi ne fereşte să făptuim un rău mai mare.

De zece ori pe zi cată să fii vesel: altcum stomacul tău, acest părinte al supărării, te va nelinişti în timpul nopţii.

Spre deosebire de animal, omul şi-a cultivat o mulţime de instincte şi impulsuri opuse: datorită acestei sinteze el este stăpânul pământului.

Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai bună înţelepciune.

Ca să trăieşti singur trebuie să fii animal sau Zeu - după Aristotel. El nu s-a gândit la o a treia posibilitate: a fi nevoit să fii amândouă odată - filosof.

Femeia e o suprafaţă care simulează adâncimea.

Şi oamenii puternici au momentele lor de slăbiciune.

Dacă te uiţi adânc în abis, se reflectă şi abisul în tine.

O fi bine în Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.

Nu dau de pomană. Nu sunt destul de sărac ca s-o fac.

Se poate aprecia calitatea unui om după cantitatea de singurătate pe care o poate suporta.

Nu contează ceea ce eşti, ci ceea ce devii.

Poţi minţi cu gura, dar cu expresia pe care o ai în acel moment se spune întotdeauna adevărul.

Voi vă uitaţi în sus, căci aspiraţi spre înălţare. Dar eu privesc în jos, fiindcă sunt în pisc.

Moralitatea este instinctul de turmă al individului.

Dacă soţii ar fi trăit separat, numărul căsătoriilor reuşite ar fi fost mult mai mare.

Aveţi un Dumnezeu care cere în locul unuia care povăţuieşte.

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Naşterea copilului e chinuitoare - de ce am mai naşte? Nu naştem decât nenorociţi! Şi ăştia sunt propovăduitorii morţii.

Există în lume mai mulţi idoli decât realităţi.

Acela care caută conştiinţa, numeşte pe om, dobitocul cu obrajii roşii.

Gandul cel josnic, insa, este un mucegai: se chirceste, se ascunde, pana intregul trup e vestejit si ros de o multime de mici ciuperci.

În statele mari educaţia va fi întotdeauna mediocră, din aceleaşi motive pentru care mâncarea este proastă în bucătăriile spaţioase.

Să aveţi mai înainte de toate curajul de a avea încredere în voi înşivă - şi în măruntaiele voastre!Acela ce n-are încredere în el însuşi, minte pururea..