luni, 30 mai 2011

DMT - Molecula Spiritului

sursa: http://antiiluzii.blogspot.com/

"Acest documentar, lansat în 26 septembrie 2010 în SUA (Wappinger Falls, New York), se bazează pe cercetările doctorului Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea din New Mexico, făcute între 1990 şi 1995, cu sprijinul a 60 de voluntari, unii dintre ei fiind intervievaţi în film şi rezultatele fiind publicate în cartea DMT: The Spirit Molecule, ajunsă, acum, la a XV-a editie.



Dimetiltriptamina sau N,N-dimetiltriptamina, pe scurt DMT, este un compus halucinogenic din familia triptaminei.
DMT este prezentă, natural, nu numai în plante, ci şi în organismul unor mamifere şi mai ales în corpul uman, fiind o substanţă derivată a unui aminoacid esenţial pentru metabolismul uman, triptofanul, documentarul susţinând ipoteza neortodoxă, a producerii lui, în fapt, de către glanda pineală sau epifiza.

Conform ştiinţei oficiale, rolul acestei substanţe în organismul uman ramâne nedeterminat şi mecanismul fiziologic al producerii ei nu este elucidat, fiind considerată mai mult, la modul evident simplist, un "reziduu biologic", când ar trebui să fie clar că o substanţă comună plantelor, animalelor şi omului, poate unică, din acest punct de vedere, trebuie să aibă, dimpotrivă, un rol esenţial, unii dintre protagoniştii filmului considerând-o ca fiind "limbajul comun molecular", un gen de mediator spiritual natural.

Ca structură chimică, DMT se înrudeşte cu un neurotransmiţător foarte cunoscut, serotonina, cu hormonul numit melatonină şi, desigur, cu alte triptamine cu efect halucinogen, ca de exemplu: psilocibina (4-hidroxil-dimetiltriptamina - alcaloid ce intră în componenţa ciupercilor halucinogene), 5-metoxi-dimetiltriptamina, bufotenina (5-hidroxi-dimetiltriptamina) şi psilocina (4-hidroxi-dimetiltriptamina).

În multe culturi, indigene sau moderne, DMT este folosită sub diverse forme, fiind de regulă injectată sau inhalată, dar cea mai cunoscută ramâne totuşi ayahuasca, o combinaţie folosită de indigenii din zona Amazonului, obţinută prin fierbere, dintr-o plantă ce conţine DMT şi o alta ce conţine un inhibitor al monoaminooxidazei, o enzimă produsă de ficat care metabolizează rapid DMT, făcând-o inofensivă, dacă este administrată pe cale orală.

Documentarul are o structură simplă: Joe Rogan defineşte practic capitolele şi conceptele de bază ce urmează a fi dezbătute ulterior, prin prisma a două concepte aflate tradiţional în opoziţie, ştiinţa şi spiritualitatea, de către dr. Strassman, însuşi, de Graham Hancock, de unii dintre voluntarii ce au participat la experiment sau alţi consumatori de DMT, de experţi în medicină, neurologie şi ştiinţe sociale şi chiar teologi.

Un comentariu:

  1. Mihael:Superb documentar ,dar sunt de parere ca se poate atinge aceste stari prin meditatie profunda fara a ingera nici o substanta din acest gen.Vorbesc din experienta personala.Trebuie doar sa ai dorinta si pasiune spre evolutia ta spirituala.

    RăspundețiȘtergere